Agricultura comunei Ostrov se împleteşte, de-a lungul vremurilor cu agricultura specifică Dobrogei şi îndeosebi a Dunării de Jos. Odată cu colonizarea bazinului Pontului Euxin, tehnicile agricole au luat o turnură benefică şi tot de atunci se ştie că populaţia autohtonă cultivă grâu, mei, secară, plante textile, viţă-de-vie, pomi fructiferi şi se ocupau cu creşterea animalelor.

Cucerirea de către romani a Dobrogei cu circa o jumătate de secol înaintea instalării stăpânirii romane asupra întregii Dacii în urma unor lupte repetate cu cetele geto-bastarne si mai apoi transformarea Daciei în provincie romană, a însemnat pentru agricultura Dobrogei începutul unei perioade de dezvoltare şi real progres.

Exploatarea agricolă a pământului este şi ea supusă unor transformări radicale începând cu organizarea şi distribuţia proprietăţilor funciare. O mare parte din terenurile agricole situate lângă Dunăre au fost date în folosinţă unităţilor militare situate pe malul fluviului. Aceste terenuri erau cultivate de ţăranii din satele repartizate unităţilor staţionate în zonă şi care trebuiau să asigure aprovizionare trupelor, prin predarea sub forma de impozit a celei mai mari părţi din recolte.

Aceste reglementari au favorizat o creştere simţitoare a numărului de aşezări rurale, dintre care unele de străveche origine geto-dacică.

Lipsa latifundiilor de mari întinderi, explicată şi prin faptul că între teritoriile alocate oraşelor şi cele atribuite armatei de-a lungul Dunării rămânea puţin pământ, ocupat de colonişti şi ţăranii săraci din partea locului care lucrau loturi mici de pământ. Apare în schimb un nou tip de exploatare agricolă -VILLA- a cărui proprietar cumula şi funcţia de primar al satului cu cea de comandant al unităţii administrative.

Schimbări importante s-au produs în agricultura Dobrogei referitor la metodele şi tehnicile de lucru a pământului, superioare celor din perioada elenistică; apare plugul cu brăzdar şi aripioare care putea să întoarcă brazda, iar mai târziu plugul cu rotile.

Cea de-a doua stăpânire romană, cunoscută sub denumirea de stăpânirea romano-bizantină se limitează la teritoriul Dobrogei.

Pentru a face faţă năvălirilor popoarelor migratoare se construiesc şi se menţin fortificaţii puternice ca acelea de la PĂCUIUL LUI SOARE. Epoca se caracterizează prin dominarea economiei naturale.

Un fenomen caracteristic epocii îl constituie creşterea marii proprietăţi funciare în detrimentul proprietăţii orăşeneşti şi tărăneşti. Referitor la istoria agriculturii din această perioadă stau mărturie descoperirile din zona aşezărilor fortificate CAPIDAVA si DINOGEŢIA. Cercetătorii au tras concluzia că locuitorii Dinogeţiei practicau agricultura în părţile dealurilor Bugeacului, precum şi pe grindurile Dunării, în perioadele când apele scăzute permiteau aceasta.

În săpăturile efectuate în aceste zone s-au descoperit şi alte produse ale agriculturii ca: seminţe, tulpini, fuioare, ghemuri şi fir, resturi de ţesături de in şi cânepă, iar dintre uneltele cu care se făcea agricultura: brăzdare de fier, hârleţe de lemn cu rama de metal şi altele.

Principalele îndeletniciri ale locuitorilor din zona Dinogeţiei erau cultivarea plantelor, creşterea vitelor şi păstoritul, unii dintre ei se mai ocupau cu pescuitul şi alte meşteşuguri.

Căile de navigaţie maritime şi fluviale au facilitat menţinerea unor schimburi comerciale intense şi au atras numeroşi negustori interesaţi de produsele locale. Despre VICINA-oraş la Dunărea de Jos, neidentificat pe teren-calatorul arab EDRISI scrie în a doua jumătate a secolului al XII-lea „…ca are mulţi locuitori şi un ţinut fertil…"

După cucerirea Dobrogei de către imperiul Otoman activitatea economica naturală a fost reprezentată în mod practic de către agricultură.

Administrativ, teritoriile dunărene au fost incluse în paşalâcul Rumeliei cu două sageacuri: Bulgaria, cu resedinţa la Nicopole şi Dobrogea, cu reşedinţa la Silistra. În aceste condiţii agricultura practicată era determinată de doi factori: organizarea militaro-administrativă a provinciei şi modul cum Imperiul Otoman concepea stăpânirea pământului (pământul constituia un monopol de stat);

• fondul religios (vacuf) pentru întreţinerea moscheilor şi a fundaţiilor de binefacere;
• partea rămasă la dispoziţia sultanului (cea mai mare) era de asemeni împărţită în două:
• o proprietate de stat (miri) pentru întreţinerea trupelor de ocupaţie sau a curţii imperiale;
• cealaltă parte era împărţită dregătorilor şi militarilor sub formă de feude, toate acestea cu preţul exploatării nemiloase îndeosebi a ţăranilor băştinaşi.

Alături de grâne, o bogăţie însemnată o constituiau animalele: vite, oi, întâlnite peste tot în stepa dobrogeană, în Bugeac şi mai ales în bălţile Dunării. Pescuitul se practica peste tot pe Dunăre.

Mijloacele de lucrare a pământului rudimentare, primitivismul creşterii animalelor constituiau expresia unei agriculturi extensive, neperformante, cu consecinţe dramatice asupra lucrătorilor pământului, astfel ca teritorii întinse şi datorită hoardelor de prădători se depopulează devenind adevărate pustietăţi.

După 1878 când Dobrogea a fost alipită României, îndeosebi din Ardeal au migrat în această zonă, mai întâi vechii oieri care aveau deja locaţii pe teritoriul dobrogean ca urmare a efectuării transhumanţei până la Marea de Azov; mărturie stau numele satelor din zona Adamclisi (Abrud, Haţeg), apoi persoane paupere sătule de abuzurile Imperiului austro-ungar.

În această perioadă creşterea animalelor ca şi agricultura bazata pe culturile tradiţionale (grâu, secara, mei, plante textile, vii, livezi) au aceeaşi turnură extensivă. În zonă, după 1940 au venit ca urmare a pierderii Durostorului şi Caliacrei în favoarea Bulgariei, persoanele de naţionalitate română, expropriate, care au imprimat în plus un oarecare avânt al culturilor legumicole.

Ca ramură economică de bază pentru populaţia podişului Dobrogei de sud, agricultura este o ocupaţie tradiţională şi în acest spaţiu geografic. Podişul, uşor vălurit, cu pante domoale şi luncile au permis utilizarea agricolă complexă.

Condiţiilor naturale favorabile li s-au adăugat activităţile antropice de terasare a versanţilor, construirea sistemului de irigaţii Carasu şi folosirea amendamentelor, încât utilizarea suprafeţelor agricole, iniţial pentru cultura cerealelor, a florii-soarelui şi a nucului pentru ulei, a fost diversificată prin plantari de viţă-de-vie, pomi fructiferi, etc.

În structura terenurilor agricole din această zonă 83, 5% revin terenurilor arabile, 12% păşunilor, 3, 8% viilor si 0, 7% livezilor.

GRÂUL şi ORZU, care se cultivă pe aproape 28% din suprafaţa arabilă, ocupă aproximativ 52% din suprafaţa cerealieră (comuna Ostrov).

PORUMBUL, plantă iubitoare de umiditate, a fost restrâns ca suprafaţă datorită distrugerii în mare parte a sistemului de irigaţii. Astăzi deţine sub 25% din suprafaţa arabilă, iar producţia a scăzut semnificativ. La propriu pe raza comunei Ostrov, porumbul ocupa la ora actuală circa 80% din suprafaţa arabilă.

FLOAREA SOARELUI, cultura cu tradiţie în zona datorită condiţiilor peo-climatice optime de dezvoltare, continuă să ocupe peste 20% în structura culturilor.

PĂŞUNILE NATURALE (12% din suprafaţa agricolă) în raport cu gradul de fragmentare a reliefului şi calitatea solului sunt mai extinse în partea din sud-vest a podişului. Pe baza acestora se practică păşunatul tradiţional.

VIILE au cunoscut o mare dezvoltare, mai ales pe pantele terasate. Peste 45% din suprafaţa viticolă a Dobrogei de Sud este concentrată pe ramura dunăreană a podişului Cobadin (Ostrov, Lipniţa, Oltina, Aliman şi Rasova).

Podgoria de la Ostrov este cunoscută pentru calitatea strugurilor de masă, valorificaţi atât în ţara cat şi în străinătate, în cadrul cărora domina soiul AFUZ-ALI.

LIVEZILE, în partea vestică a podişului Oltinei pe raza comunelor Ostrov si Lipniţa, deţin circa 10% din suprafaţa ocupată cu livezi, mult mai puţin ca în urma cu 20 de ani.

În altă ordine de idei, viile pe raza comunei Ostrov şi-au păstrat arealul, cu excepţia satului Almălău unde au fost eradicate. Gradul mare de insolaţie din zonă, expunerea versanţilor terasaţi, calitatea solurilor contribuie la obţinerea producţiilor mari de struguri, vinuri de calitate şi fructe.

Dobrogea
Zone de producţie agricolă

• Rapiţă - 390 ha
• Ovăz - 160 ha
• Orzoaica de primăvară - 380 ha
• Floarea-soarelui - 1650 ha
• Porumb - 440 ha
• Legume - 80 ha
• Lucerna - 70 ha
• Suprafeţe viticole - persoane fizice - 305 ha
• Suprafeţe viticole - S. C. Ostrovit S. A. - 540 ha
• Livezi - 300ha

• Grâu - 2510 ha
• Orz - 770 ha
• Rapiţa - 440 ha
• Orzoaica de toamnă - 400 ha
• Lucerna - 120 ha

Ponderea culturilor de toamnă reprezintă 60% faţă de anul 2000 în care ponderea culturilor de toamnă era de 35-40%; acest lucru se explică prin faptul ca sistemul de irigaţii a fost redus drastic.

CONDIŢIILE PEDO-CLIMATICE AFERENTE OSTROVULUI

Condiţiile climatice

Dobrogea
Harta climatică

Modificarea gradată a valorilor principalelor elemente c1imatice de la estul spre vestul Dobrogei, reflectă gradul de atenuare a activităţii frontului brizelor marine şi de modificare a proprietăţilor aerului marin care pătrunde în interiorul uscatului. Secetele au atras atenţia oamenilor de ştiinţă, fiind prezentate atât în monografii extinse (Topor 1964) cât şi în lucrări restrânse care au analizat fenomenele asociate secetei - vânturile uscate şi fierbinţi (Mihai s. a. 1964).

Datorită poziţiei sale geografice, Dobrogea, inclusiv Ostrovul, face parte din zona agroclimatică I - caldă, secetoasă care se caracterizează prin precipitaţiile cele mai reduse comparativ cu restul teritoriului ţării şi prin cele mai generoase resurse termice. Climatul este temperat continental, cu unele particularităţi legate de prezenţa Mări Negre, a Dunării şi a unor întinse suprafeţe de lacuri care umezesc aerul atenuând contrastele termice.

Temperatura medie anuală depăşeşte 11 grade Celsius. Radiaţia solară este cuprinsă între 128 - 136 Kcal/cm2/an, iar durata de strălucire a soarelui este de 2275 - 2350 ore/an.

Precipitaţiile sunt cuprinse între 350- 400mm/an, perioada cea mai bogată în precipitaţii fiind către sfârşitul primăverii şi începutul verii.

Solurile Ostrovului

Cernoziomul levigat - specific podişului Oltinei, se caracterizează prin faptul că materialul parental este format din loessuri cu textura lutoasă si luto-argiloasă. Apa freatică nu influenţează profilul de sol, depăşind adâncimea de 10 m şi mai mult, drenajul global fiind în general bun. Aceste soluri sunt fertile, moderat aprovizionate cu humus, o rezervă mai mare de humus fiind în primii 50 cm (203tone/ha), mijlociu aprovizionate cu azot(N), bine aprovizionate cu fosfor mobil(P) şi bine aprovizionate cu potasiu mobil(K).

Aceste soiuri sunt fertile, moderat aprovizionate cu humus, o rezervă mai mare de humus fiind în primii50 cm (203 tone/ha), mijlociu aprovizionate cu fosfor mobil (P) şi bine şi foarte bine aprovizionate cu potasiu mobil (K). Reacţia solului este slab alcalină (pH 6.3 - 6.8).

Dobrogea - Soluri

Harta din imagine prezintă un sol brun de pădure tipic podzolit-caracteristic pe zone mai întinse în partea de sud- vest a podişurilor Cobadinului şi Oltinei,, şi s-a format la contactul dintre zona de stepă si zona forestieră. Materialul parental este format din loessuri cu textură lutoasă şi depozite deluviale şi proluviale formate prin remanierea solului.

Apa freatică nu influenţează profilul de sol, depăşind adâncimea de 10 m, drenajul global fiind bun.

Reacţia solului este neutră în primii 35 cm ai solului (PH 5, 5). Aceste soluri sunt bine aprovizionate cu azot total, fiind foarte slab aprovizionate cu fosfor mobil şi mijlociu aprovizionare cu potasiu mobil.

Regosolurile sunt caracterizate prin prezenţa unui orizont A urmat de materialul parental, format din roci neconsolidate, menţinute aproape de suprafaţa solului prin eroziune geologică. Se întâlnesc pe suprafeţe reduse şi în podişurile Oltinei şi al Cobadinului.

Acestea s-au format sub influenţa unui climat mai umed, media multianuala de precipitaţii atmosferice fiind de 400-500mm, iar temperatura medie anuală de 10, 5- 10, 9 grade Celsius.

În zonele mai joase, regosolurile s-au format în condiţiile unui climat cu caracter continental mai pronunţat(zona climatică călduroasă - secetoasă) cu o cantitate relativ scăzută de precipitaţii (350- 375 mm), iar temperaturile mai ridicate (11-11, 4 grade Celsius).

Regosolurile sunt soluri puţin fertile, cu cantităţi reduse de humus şi substanţe fertilizante care sunt îndepărtate în permanenţă prin eroziune. Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri se impune realizarea de agroterase şi administrarea unor cantităţi sporite de îngrăşăminte organice şi minerale.